“[…] we learn who we are only by living, and not before.”

Range by David Epstein

Eu sunt Marius, om inainte de orice. De cand ma stiu m-am jucat in multe ograzi, de l-am disperat pe tata cand eram mic cu diversitatea mea de interese. Niciodata prea adanc, dar suficient cat sa pot face inferente, analogii in alte zone. Si totul era intr-o stare constanta de ludic. Imi place enorm jocul si joaca si mi se vede pe fata – riduri deja formate pe frunte si labe de gasca pe la ochi.

Am fost la olimpiada de religie in clasa a 8-a, am studiat satanismul traditional tot in aceeasi perioada, mai recent am mers si catre budism. M-am jucat in sport cu alergarea, escalada, drumetiile la munte, inot, bicicleta, sarit coarda, HIIT, iar lista continua. Genurile muzicale sunt de o diversitate extraordinara. Ascult de la muzica clasica, la jazz, blues, funk, rock de toate felurile pornind de la folk-ul romanesc la death metal, la pop (nu pot opri schimba playlistul cand intra Dua Lipa), manele vechi, stil oriental, neo-manele, orice ma gadila la urechi.

Sunt, cum ar descrie David Epstein in cartea sa Range, un generalist si ador fiecare moment din viata. Ma si ajuta enorm faptul ca am caracteristica din Big 5 (a lui Jordan Peterson) de deschidere catre experiente foarte ridicata (83rd percentile).

Cu toate astea, anxietatile exista constant in mintea mea. De unde trecerea asta abrupta in energie?

In liceu, prin 2010 incepusem un blog si scriam ce-mi trecea prin cap atunci pe el. Eram extaziat cand vedeam comentarii de apreciere de la oameni pe care nu-i cunosteam, cand vedeam ca de la o luna la alta crestea numarul de citiri cu cate 10-20-30. Ma si gadila la ego, dar realmente ma bucuram ca puteam porni o discutie dintr-o perspectiva de orator si puteam auzi individual vocile prin comentarii. La un moment dat s-a oprit. De ce? Nu mai tin minte. Posibil ca se apropia BAC-ul sau incepusem sa ma concentrez pe alte lucruri si nu mai aveam atata interes sa scriu.

De cativa ani tot incerc sa-mi fac un imbold sa reincep sa scriu. Am platit mult prea mult pe hosting si domenii ca sa nu fac nimic cu ele. Totul in teama de “Dar ce vor zice oamenii?”, “Dar cine sunt eu sa scriu? Eu nu-s scriitor!” “Dar ce am de oferit?”, “Dar <insereaza orice credinta limitativa aici”.

Ce s-a schimbat? Anul trecut am trecut printr-un episod depresiv major, am inceput terapie si am simtit visceral raspunsul la “Cine erai tu inainte sa-ti spuna oricine cine sa fii?”, adica sinele meu autentic. Si inca lucrez si integrez sesiunile de terapie de anul trecut, inca invat sa ma iubesc si sa ma apreciez cu cine sunt eu, inca am o teama enorma de a ma afisa cum ma afisez acum. Dar ce-i poti face?

Mi-am gasit si un raspuns, luat din abordari anterioare cu alte anxietati. Shut down my brain and just do it!

Imi este teama, da, ma simt intrus in zona blogosferei (se mai foloseste termenul asta?), sindromul impostorului este la cote mari. In schimb daca nu ma puneam efectiv pe actiune in trecut, de unde mi-as fi putut lua bucurii in reusite, mici, medii, mari?

Simt ca am suficient de oferit doar prin simplul act al scrisului. Mi s-a si zis in nenumarate randuri ca ar fi misto sa fac asta de la diversi cunoscuti, prieteni.

Asa ca, iata-ma aici!

Si nici nu voi disparea prea curand!